Musca?

Am si eu o fetita: pudel pidic, 1 an jumate, 4 kilograme, raspunde la numele Bambi. E draguta, sociabila si tot timpul vesela. Cand mergem la plimbare vrea sa se joace cu tot ce misca, chiar daca e pisic, om sau Terra Nova. Interesant e cand cate-un tip de 2 metri si muschi cat pentru trei se da cu doi pasi mai la dreapta, eventual scoate un tipat de blonda firava si intreaba cu vocea tremurand „Musca?”

Dupa ce-mi revin din soc le spun ca nu, nu musca, si sare pentru ca vrea sa se joace.

Alta data copii mai mici sau mai mari fug speriati cand o vad pe strada (tot timpul o tin in lesa) pentru ca le e frica sa nu-i muste. Sunt de acord ca sunt caini vagabonzi care poate nu stiu sa interpreteze joaca unr copii si poate mai musca, dar daca le e frica si de Bambi a mea…

Living for nothing

De fiecare data cand aud pe cineva plangandu-se ca are prea multe de facut si prea putin timp, ma gandesc ca noi ne-am facut-o cu mana noastra. Noi am hotarat ca ziua de lucru sa fie de 8 ore, noi am hotarat sa lucram cinci zile pe saptamana. Din cauza noastra nu avem timp. In goana noastra dupa mai mult, mai repede, cu motivatii nobile de genul ‘o sa am bani sa-mi cumpar ce vreau’ nu avem timp sa ne bucuram de ce avem si ce castigam. Si undeva pe drum ce vrem, ce ne trebuie, ce ne place si ce ne face bine s-au amestecat si am ajuns sa facem orice altceva.

La portile Orientului

Poate ca daca nu as fi vazut cum e „la ei”, mi-ar fi placut mai mult tarisoara noastra, dar stiind ca la ei e mai ordine, mai curatenie, oamenii sunt mai civilizati, mai amabili, mi-e greu sa ma obisnuiesc cu ce e la noi. E adevarat ca la ei sunt reguli si amenzi, si poate ca de frica sanctiunilor sunt ei civilizati, dar sunt, si acolo nu mi-a fost teama sa merg singura pe strazi intunecate, in orase necunoscute.
De cateva luni nu m-am mai uitat la stiri, pentru ca stiu ce se arata in fiecare zi, si stiu ca nu se intampla nimic. Ma gandesc cu teama ca am ajuns sa ni se para normal sa fie cate cinci, sase crime la fiecare jurnal de stiri, doua sinucideri si nenumarate batai.
As vrea sa vadem lucruri bune, si sa nu trebuiasca sa asteptam sau sa le cautam, as vrea ca oamenii din tara asta sa nu fie acoperiti de cei care au uitat ce inseamna sa fii om.

Leapsa

Am primit o leapsa de la Cristi, asa ca voi scrie trei lucruri adevarate si unul neadevarat, iar voi veti ghici ce cum e 🙂

1. Cand eram mica ma jucam cu masinute, nu cu papusi

2. Sunt pasionata de astronomie

3. Iarna e anotimpul meu preferat

4. Nu suport sa inchid usa la camera in care stau

Astept sa votati 😉

The kids are alright (sau Nu folositi markerele din dotare)

La noi, la Poli, se renoveaza; de la fatada cea gri pana la compurile cele vechi totul s-a innoit. Nu de tot, ca e mai interesant asa, partial, si nu neaparat cu lucruri mai bune, dar cine sta sa se uite?
De exemplu, la etajul I s-a pus gresie pe jos, pe toate coridoarele. De ce nu era bun ce era inainte nu stiu, dar in fine. Avem gresie pe jos. Noile usi de termopan nu se mai pot deschide din cauza gresiei. Deci, se sparge gresia si se gaseste alta solutie.
Tablele vechi, banale si pe care se scria bine au fost inlocuite cu whiteboard-uri. Markerele ‘din dotare’ sunt, desigur, pentru dashboard, si lasa urme care nu se prea pot sterge. In consecinta, minunatele whiteboard-uri au pete rosii, verzi si albastre si fragmente de grafice.
Ah, si avem si usi care se deschid automat. Sa nu oboseasca studentu’ impingand de usa.
Innoirea profesorilor si a programei inca nu s-a anuntat, dar despre asta voi scrie mai multe intr-un alt post.

Am fost la team building si uite ca am supravietuit. Printre ingeri, stanci si rucsaci am vazut locuri foarte frumoase, am spus cuvinte dulci si bip-uibile si am invatat multe. Despre mine, despre colegii mei si despre munte. Poate pana la anu’ la urmatorul team building imi revine si curajul 🙂

Cititi ce-au scris colegii mei despre teambuilding: Hellene si Cristi

Team building

Team building inseamna construirea echipei, adica niste activitati care ajuta la imbunatatirea relatiilor dintre membrii unei echipe.
Sa zicem ca echipa e formata din angajatii unei firme, care merg intr-o excursie de o zi pe valea Nerei. Nu stiu la ce sa se astepte, dar stiu ca sunt acolo niste profesionisti care se vor ocupa de ei. Asa ajung angajatii de oras, bloc si calculator sa coboare cu tiroliana, sa asambleze un cort legati la ochi si coordonati de cineva care n-a mai facut asa ceva, sa faca gratar si sa coboare in rapel. Intamplarile din acea zi for subiect de discutie si amuzament pentru tot anul (si poate chiar mai mult), iar pozele motiv de mandrie si prilej de lauda.
Daca echipa e formata din turisti din toata tara, plecati sa vada Italia, team building-ul ar putea consta intr-o seara petrecuta la o terasa, cu un pahar de suc, ceai sau bere in fata, la povesti. Mai interesant este daca team building-ul are loc la o margine de sosea, la 500m de vama Cenad, cand dupa o zi de mers cu autocarul prin caldura grupul asteapta sosirea unui alt autocar, cu instalatie de aer conditionat functionala. Seara incepe destul de pasnic, cu glume, povesti de pe drum si din alte calatorii si sfarseste cu discutii aprinse despre plangeri si reclamatii. Dupa sosirea autocarului, dupa ora 10 noaptea, toata lumea adoarme cu gandul la ce va sa vie, si cu aerul conditionat sufland usor de deasupra.
Se mai poate ca echipa sa fie o subgrupa de studenti care asteapta la usa unui laborator venirea asistentului. Dupa zece minute, discuta cine incepe foaia de prezenta si in acord total pleaca dupa doua minute, cand toti s-au insemnat pe foaia respectiva. De cele mai multe ori, se intalnesc cu asistentul la iesire si team building-ul continua pe drumul de intoarcere, cand hotarasc in unanimitate ca data viitoare sa plece cu un minut mai devreme.
Daca in loc de grupa e o serie si se asteapta intrarea la un examen, building-ul e si mai serios. Pe langa discutiile despre capitole, paragrafe si figure sunt si cele mai constructive despre locul in sala, cine supravegheaza si cine langa cine sta. Se formeaza aliante si planuri de lupta. La final, pe drumul spre camera, casa sau club se fac planuri si mai bune pentru prezentarea a doua.
Maine voi pleca impreuna cu colegii de lucru pe valea Cernei, intr-un team building de doua zile. Luni voi avea poze si povesti despre ce-am facut, cum ne-am descurcat si cum ne-am distrat.

On the radio

La radio sunt multe emisiuni inutile, cu multa vorbarie inutila. Acum, cand oricine poate sa gaseasca orice muzica doreste si sa asculte in masina, pe drum, acasa, radioul nu mai este ce-a fost acum 5-6 ani.
De multe ori discutiile dintre melodii mi se par inutile. Seara la 7 nu vreau sa aud la radio ca Gigi ii dedica melodia x prietenei, colegului de banca si tuturor celor care asculta. Cred ca in afara de Gigi, nimeni nu vrea. Ce fac eu cand aud asa ceva? Opresc radioul. Sunt mai multe emisiuni parca facute ca sa aiba lumea ocazia sa se auda la radio, si e pacat.
In categoria cealalta, a emisiunilor pe care le ascult cu placere, sunt cele care pe langa melodii ofera informatii despre cine canta. Nu ma refer aici la ce masina si-a cumparat cine, ci la informatii adevarate. La radio Timisoara am ascultat intr-o sambata dimineata o astfel de emisiune despre Phoenix, unde am aflat intr-o jumatate de ora mai mult decat in cinci ani de cand stiu de ei. Si am ascultat muzica buna. Dar asta a fost o intamplare fericita.
Poate nu stiu eu ce post sa ascult, sau cand, dar astept si sper ca posturile de radio vor fi cu mai multa muzica si mai putina vorbarie.

Bloggerita cu scufita

Hellene, Tomata cu scufita, cea care m-a convins si pe mine sa-mi fac acets blog, si mai recent sa scriu din nou, participa la un concurs de blogging. Daca vreti sa stiti cum i-a influentat blogul viata, cititi aici si daca va place, votati-o.

Firenze

Cand ma gandesc la Florenta primul lucru care imi vine in minte este Domul. Fiecare basilica din Italia are ceva deosebit, prin care impresioneaza, iar Domul din Florenta impresioneaza prin marimea sa si exteriorul acoperit cu marmura alba, verde si rosie. Vis-a-vis de dom este baptisteria, cu ‘Poarta raiului’ce contine 10 scene din vechiul testament, sculptate in lemnul portii si acoperite cu aur.

In Florenta am vazut un pod asemenator cu Rialto, ce are de-o parte si de alta a drumului magazine cu bijuterii de aur. Fata de Rialto acesta mi s-a parut mai cald, mai primitor.